Matcha, deși iubită de mulți, nu e pentru toată lumea. Cine sunt persoanele care ar trebui să evite această băutură virală
Deși ceaiul matcha este recunoscut pentru efectele sale benefice asupra sănătății, consumul regulat poate influența negativ absorbția fierului, în special din surse vegetale. Acest aspect devine important pentru vegetarieni, vegani sau pentru persoanele deja predispuse la deficit de fier, arată un articol publicat recent de The Times of India.
Matcha, pudra verde originară din Japonia, a devenit tot mai populară în ultimii ani datorită conținutului ridicat de antioxidanți și efectului tonic asupra energiei. Totuși, specialiștii atrag atenția că, în timp ce matcha oferă numeroase beneficii, compușii săi activi – catechinele și taninurile – pot reduce semnificativ capacitatea organismului de a asimila fierul de tip nehemic, cel prezent în plante precum lintea, frunzele verzi sau tofu. Studiile arată că această interacțiune poate scădea absorbția fierului cu până la 50%, în funcție de momentul consumului și de dieta urmată.
Pentru persoanele care consumă carne sau fructe de mare, efectul este neglijabil, însă vegetarienii și veganii, deja mai vulnerabili la deficitul de fier, pot fi afectați considerabil. Fierul este esențial pentru formarea hemoglobinei, iar lipsa acestuia poate duce la oboseală accentuată, amețeli, paloare sau chiar anemie.
Cine este cel mai expus riscului:
- Femeile de vârstă reproductivă
- Femeile însărcinate
- Copiii și adolescenții
- Persoanele care urmează diete vegetariene sau vegane
Cum poți preveni deficitul de fier dacă bei matcha:
- Evită consumul de matcha în timpul meselor principale
- Lasă un interval de 1–2 ore între ceaiul matcha și alimentele bogate în fier
- Asociază alimentele bogate în fier cu surse de vitamina C (ex: citrice, ardei, kiwi) pentru a crește absorbția
- Monitorizează-ți nivelul de fier, mai ales dacă urmezi o dietă vegetariană sau ai factori de risc
Atenție sporită la consumul de matcha ar trebui să acorde:
- Femeile însărcinate sau care alăptează
- Copiii
- Persoanele peste 65 de ani
- Cei cu afecțiuni hepatice sau hipertensiune arterială
Matcha rămâne o băutură benefică atunci când este consumată cu moderație și la momentele potrivite. Informați-vă și adaptați-vă obiceiurile alimentare pentru a evita dezechilibrele, mai ales dacă aveți risc de deficit de fier.
VEZI ARTICOLE
- Polonia propune limitarea accesului ucrainenilor la alocații și servicii medicale și interzicerea promovării liderului naționalist Stepan Bandera
- Poliția franceză a reținut un suspect după ce 4 cadavre au fost descoperite în fluviul Sena, la distanță mică între ele
- Maia Sandu a avut o întrevedere cu oficiali din Belgia, Luxemburg și Țările de Jos
- Abateri financiare grave la Direcția învățământ, tineret și sport Briceni: Prejudicii de peste 6 milioane de lei, cauză penală inițiată
- Naștere emoționantă în ambulanță, asistată de echipele de urgență din Soroca