Biscuiți retrași de pe piață din cauza unor substanțe neconforme. Consumatorii sunt îndemnați să nu îi consume

Imagine

Un lot de biscuiți cu unt, comercializați în cutii metalice, este retras de pe piață după ce în produs au fost depistate substanțe neconforme. Consumatorii sunt îndemnați să nu consume biscuiții și să îi returneze magazinului de unde i-au cumpărat.

Ce produs este vizat

Potrivit Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor, rechemarea vizează produsul „Biscuiți cu unt în cutie din metal”, fabricat de compania Becky’s B.V.

Este vorba despre produsul cu:

  • masa: 114 grame;
  • data fabricării: 22 septembrie 2025;
  • lotul: PG22IYD.
Imagine

Ce substanțe au fost depistate

Agentul economic a anunțat rechemarea produsului după ce au fost identificate 3-MCPD (3-monoclor-1,2-propandiol) și esterii acizilor grași glicidilici, substanțe care nu corespund cerințelor de siguranță.

Ce trebuie să facă persoanele care au cumpărat produsul

Autoritățile recomandă consumatorilor care dețin biscuiți din lotul vizat să nu îi consume și să îi returneze unității comerciale de unde au fost procurați, în conformitate cu procedura de rechemare.

Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela numerele de telefon 022 800 456 și 079 303 039 sau pot transmite un mesaj la adresa de e-mail info@promstore.md.

Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor îndeamnă populația să verifice produsele pe care le deține și să respecte recomandările de rechemare, pentru a evita eventuale riscuri pentru sănătate.