Un cardiolog dezvăluie care este cel mai subestimat nutrient pentru sănătatea inimii: „Ajută la reducerea tensiunii arteriale”

13/08/2025 -09:07
Imagine

Când vine vorba de sănătatea inimii, majoritatea oamenilor se concentrează pe reducerea grăsimilor saturate și a sodiului. Totuși, există un nutrient esențial, adesea subestimat, care joacă un rol cheie în prevenirea bolilor cardiovasculare: fibra alimentară. Potrivit medicului cardiolog Adedapo Iluyomade, fibrele acționează în mai multe moduri benefice asupra sănătății inimii, scrie eathingwell.

De ce sunt fibrele atât de importante?

Fibrele alimentare, în special cele solubile, ajută la moderarea creșterilor bruște ale glicemiei și insulinei după masă și contribuie la menținerea unui microbiom intestinal sănătos, cu efecte antiinflamatorii. Acest lucru este esențial pentru prevenirea inflamațiilor cronice, un factor de risc major pentru bolile de inimă.

Fibrele scad colesterolul

Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale fibrelor este scăderea colesterolului. Fibrele solubile, care se găsesc în ovăz, orz, mere, pere, broccoli, cartofi dulci, fasole și linte, formează un gel în tractul digestiv care leagă colesterolul și îl elimină din organism. Consumul regulat al acestor alimente poate reduce semnificativ colesterolul LDL („rău”), principalul vinovat pentru depunerile pe artere.

Controlul glicemiei și prevenirea diabetului

Fibrele încetinesc absorbția nutrienților, menținând glicemia stabilă după mese. Acest efect este deosebit de important pentru prevenirea diabetului de tip 2 și pentru protecția vaselor de sânge. Fibrele solubile influențează pozitiv și bacteriile intestinale, care contribuie la reglarea insulinei.

Reducerea tensiunii arteriale

Un alt beneficiu mai puțin cunoscut al fibrelor este capacitatea de a reduce tensiunea arterială. Consumul frecvent de alimente bogate în fibre – precum fulgii de ovăz, fructele de pădure, fasolea și legumele crocante – poate ajuta la menținerea unei tensiuni arteriale în limite normale, reducând astfel riscul de infarct sau accident vascular cerebral.

Recomandări pentru un aport optim de fibre

Medicii recomandă ca fibrele să provină din surse naturale: fructe, legume, cereale integrale, leguminoase și semințe. O dietă echilibrată, bogată în fibre, nu doar susține sănătatea inimii, dar contribuie și la controlul greutății, la o digestie mai bună și la o stare generală de bine.

VEZI ARTICOLE