Peste 9.300 de operații gratuite de cataractă efectuate în primele opt luni ale anului 2025 în Republica Moldova
Circa 9.300 de operații de cataractă au fost realizate în primele opt luni ale anului 2025 de către prestatorii contractați de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Cheltuielile, estimate la peste 107 milioane de lei, au fost acoperite integral din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, astfel că intervențiile au fost gratuite pentru pacienți.
Imagine cu caracter ilustrativ
Aceste date au fost prezentate cu prilejul Zilei Mondiale a Vederii, marcată anual în a doua zi de joi din luna octombrie.
Operațiile de cataractă sunt gratuite pentru persoanele asigurate care suferă de scăderea progresivă a vederii din cauza pierderii transparenței cristalinului. Pentru întregul an 2025, CNAM a contractat peste 13.300 de astfel de intervenții.
În ceea ce privește tratamentul glaucomului, fondurile de asigurare medicală acoperă opt denumiri comune internaționale de medicamente, printre care Timololum, Travoprostum și Brinzolamidum. În primele nouă luni ale anului, pacienții cu glaucom au beneficiat de medicamente compensate în valoare de peste 17,7 milioane de lei.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Vederii, CNAM îndeamnă populația să acorde o atenție sporită sănătății ochilor, să efectueze controale medicale periodice, să poarte ochelari cu protecție UV și să limiteze timpul petrecut în fața ecranelor. Aceste măsuri trebuie completate de un stil de viață sănătos, bazat pe alimentație echilibrată și evitarea viciilor precum fumatul și consumul excesiv de alcool.
La nivel global, peste un miliard de persoane suferă de probleme de vedere care ar putea fi prevenite sau tratate, conform Organizației Mondiale a Sănătății.
În 2024, peste 12.000 de persoane din Republica Moldova au beneficiat de operații gratuite de cataractă, cu aproximativ 3.000 mai multe față de anul precedent.