Cum se simt cei opt pacienți cu febră Q din Moldova

18/05/2026 -17:21
Imagine

Cei opt pacienți diagnosticați cu Febra Q în Republica Moldova se află în stare satisfăcătoare, iar o parte dintre ei urmează să fie externați. Declarația a fost făcută de Ludmila Lungu, specialist în cadrul Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

„Starea lor este satisfăcătoare și chiar o bună parte deja merg spre externare”, a precizat Ludmila Lungu pentru Realitatea.md.

Potrivit specialistei, pacienții urmează tratament cu antibiotice și răspund favorabil la terapie. „Este tratament și foarte bine că pacienții răspund la tratament”, a spus aceasta, menționând că este aplicată antibioticoterapia.

Cazurile de febră Q au fost confirmate în perioada 16 aprilie – 13 mai 2026. Șase dintre ele au fost înregistrate în Chișinău, iar câte unul în raioanele Cahul și Cantemir. Printre pacienți se numără și un copil în vârstă de 10 ani.

Specialiștii atrag atenția că ultimele cazuri de febră Q în Republica Moldova fuseseră raportate în 2017, iar anterior boala era înregistrată anual.

Totodată, reprezentanții ANSP subliniază că boala nu se transmite de la om la om. Infecția poate fi contractată prin contact cu animale infectate, inhalarea particulelor de praf contaminate sau consumul de lapte crud și produse lactate nepasteurizate.