Cum poți alege sau schimba medicul de familie în Republica Moldova: procedură simplificată, indiferent de cetățenie

02/01/2026 -10:23
Imagine

Orice persoană, indiferent de cetățenie sau statut de ședere, are dreptul să-și aleagă medicul de familie în Republica Moldova, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). De regulă, se optează pentru instituția din zona de domiciliu, însă este posibilă alegerea unui alt prestator, dacă medicul dorit are locuri disponibile.

Pentru a fi înscris pe lista unui medic de familie, persoana trebuie să aleagă o instituție de asistență medicală primară și să completeze o cerere adresată medicului respectiv. Formularul poate fi solicitat direct de la instituția medicală sau descărcat de pe site-ul oficial al CNAM. În cazul copiilor sau al persoanelor care nu se pot reprezenta singure, cererea este completată de reprezentantul legal.

Documentele pot fi depuse fizic la medicul de familie sau transmise online, la adresa de e-mail a instituției medicale. Odată acceptată de medic, cererea este transmisă pentru înregistrare în sistemul informațional, fără alte formalități suplimentare din partea solicitantului.

Medicul de familie și instituția medicală pot fi schimbați o singură dată pe an, cu excepția situațiilor în care persoana își schimbă domiciliul într-o altă localitate sau sector.

Statutul de înregistrare la medicul de familie poate fi verificat online, pe site-ul CNAM, iar pentru informații suplimentare poate fi apelat gratuit Centrul de apel la numărul 0 800 99999.