Audit: Pacienții au așteptat și aproape patru luni pentru investigații medicale. Peste 40 de mii de servicii nu au mai fost efectuate

15/05/2026 -23:42
Imagine

Cetățenii asigurați au fost nevoiți, anul trecut, să aștepte până la aproape patru luni pentru investigații medicale esențiale destinate depistării bolilor și monitorizării tratamentului. În același timp, peste 40 de mii de servicii medicale de înaltă performanță, estimate la mai mult de 45 de milioane de lei, nu au mai fost efectuate. Datele se regăsesc în raportul Curții de Conturi privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Potrivit auditului, unele investigații au fost realizate cu întârzieri de până la 116 zile, iar peste 7.700 de examinări au fost anulate din cauza neprezentării pacienților la programare.

Raportul relevă și faptul că peste 142 de mii de persoane obligate să se asigure individual nu și-au achitat primele de asigurare medicală, ceea ce a generat venituri ratate estimate la circa 187 de milioane de lei.

În același timp, statul a achitat prime de asigurare în valoare de peste 7 miliarde de lei pentru aproximativ 1,5 milioane de persoane asigurate de Guvern. Situația scoate în evidență diferențele dintre contribuțiile individuale și cele suportate din bugetul public.

Președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, a declarat că, deși sistemul oferă protecție extinsă persoanelor asigurate de Guvern, este necesar un echilibru între contribuțiile achitate și consumul de servicii medicale.

Totodată, aceasta a subliniat necesitatea unei corelări mai stricte între creșterea costurilor serviciilor medicale și valoarea primelor transferate de la bugetul de stat.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat că transferurile din buget sunt efectuate conform legislației în vigoare. La rândul lor, oficialii Casei Naționale de Asigurări în Medicină au atras atenția asupra necesității uniformizării metodelor de plată și ajustării contribuțiilor statului pentru persoanele asigurate de Guvern, care exercită o presiune considerabilă asupra sistemului medical.

Auditul a identificat și mai multe nereguli în activitatea unor instituții medicale. La sfârșitul anului trecut, 69 de instituții medico-sanitare publice nu dețineau certificate de acreditare valabile, însă au continuat să beneficieze de finanțare.

De asemenea, au fost semnalate probleme legate de evidența timpului de muncă și salarizarea unor medici care activau simultan în mai multe instituții medicale.

Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a recunoscut deficiențele semnalate și a anunțat accelerarea procesului de digitalizare a sistemului medical, măsură considerată necesară pentru o administrare mai eficientă și transparentă a fondurilor publice destinate sănătății.