Vladislav Cojuhari, propus ministru al Justiției în viitorul Guvern condus de Alexandru Munteanu

26/10/2025 -12:12
Imagine
Vladislav Cojuhari

Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, urmează să preia funcția de ministru al Justiției în cabinetul condus de Alexandru Munteanu, potrivit surselor Zdg.md.

Conform infromațiilor publice, Cojuhari este licențiat în drept la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, specializat în drept penal și deține un master în același domeniu. Pe lângă pregătirea din Republica Moldova, a urmat programe de instruire internaționale, inclusiv la Școala Națională de Cercetări din Bruxelles și Academia Federală de Investigații a FBI din SUA, unde a studiat analiza informațiilor, leadershipul și combaterea terorismului.

Cariera sa în Ministerul Afacerilor Interne a început în 2008, iar în ultimii ani a ocupat funcții importante, inclusiv cea de secretar general adjunct și ulterior secretar general al instituției, poziție pe care a deținut-o până la expirarea mandatului Guvernului condus de Dorin Recean.

Potrivit declarației de avere pentru 2024, familia lui Vladislav Cojuhari a raportat venituri salariale de aproximativ un milion de lei și deține un apartament de 61 m², achiziționat printr-un contract de investiții în valoare de 29.000 de euro, precum și un automobil Ford din 2013, cumpărat în 2023 cu 300.000 de lei. Familia are două datorii declarate: un împrumut de 30.000 de euro, contractat în 2016, și un credit bancar de 300.000 de lei, contractat în 2023, ambele cu termene de rambursare în următorii ani.

Sursa foto: Colaj stiri.md