Un moldovean, prins la vamă cu o motocicletă furată din Elveția
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița, România, au descoperit și reținut o motocicletă care figura în bazele de date ca fiind furată din Elveția, în timpul unui control de frontieră.
Foto: Poliția de Frontieră Română
Pe 19 octombrie, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 54 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România, conducând un microbuz în care transporta motocicleta suspectă.
Verificările suplimentare au arătat că motocicleta este semnalată ca furată de autoritățile elvețiene. Bărbatul a declarat că a preluat motocicleta la rugămintea unui conațional, care i-a spus că a fost cumpărată la o licitație și că urma să o transporte în Republica Moldova.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar motocicleta, evaluată la 26.000 de lei, a fost reținută pentru continuarea investigațiilor.