Patru asasinate la comandă, dejucate la Kiev. Un moldovean, trimis în judecată într-un dosar de 400.000 de dolari

07/10/2026 -09:07
Imagine
Sursa foto: PCCOCS

Un cetățean al Republicii Moldova a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi recrutat mai multe persoane pentru pregătirea a patru asasinate la comandă în Kiev. Potrivit procurorilor PCCOCS, pentru comiterea crimelor ar fi fost oferită o recompensă de 400.000 de dolari, care urma să fie achitată în criptomonede.

Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii INI, au finalizat urmărirea penală în privința unuia dintre învinuiții din dosar. Cele patru persoane vizate de presupusul plan criminal erau un militar, un jurnalist cunoscut, un membru al conducerii unei întreprinderi strategice de stat și un reprezentant responsabil de comunicare din administrația publică.

Potrivit anchetei, moldoveanul trimis în judecată ar fi recrutat opt cetățeni ai Republicii Moldova. Membrii grupului și-ar fi împărțit sarcinile și ar fi închiriat o locuință în Kiev, de unde ar fi început supravegherea persoanelor vizate.

Pentru a nu trezi suspiciuni, aceștia s-ar fi deghizat inclusiv în curieri ai serviciilor de livrare a mâncării. Totodată, ar fi stabilit cum urmau să primească armele și ar fi identificat mai multe ascunzători în diferite sectoare ale capitalei Ucrainei.

Din grup ar fi făcut parte cetățeni moldoveni și ucraineni. O cetățeană a Ucrainei a fost deja condamnată pentru implicare în acest caz. Conform procurorilor, aceasta ar fi ascuns două grenade într-un automobil abandonat, în apropierea locului de muncă al uneia dintre persoanele care urmau să fie asasinate.

Planurile nu au fost duse la capăt, după intervenția autorităților din Republica Moldova și Ucraina.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat grenade, detonatoare pentru explozibili, inclusiv dispozitive cu acționare de la distanță, precum și arme de foc, printre care și o armă de tip Kalașnikov.

Învinuitul se află în arest preventiv, iar dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău. În privința altor trei învinuiți din Republica Moldova, investigațiile continuă.

Potrivit legislației, omorul săvârșit la comandă poate fi pedepsit cu 15 până la 20 de ani de închisoare.

Persoanele vizate în dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.