Cehia se retrage de la Eurovision 2027. Televiziunea publică invocă reducerile bugetare

07/10/2026 -09:32
Imagine

Cehia nu va participa la Eurovision Song Contest în 2027. Televiziunea publică cehă a anunțat că renunță la competiție din motive financiare, în contextul reducerilor bugetare care afectează instituția.

„Nu vom vedea steagul ceh pe scenă anul viitor”, a transmis televiziunea publică, precizând că speră ca țara să poată reveni în concurs în viitor.

Decizia vine într-o perioadă dificilă pentru presa publică din Cehia. Guvernul condus de Andrej Babiš intenționează să schimbe sistemul de finanțare a televiziunii și radioului public, trecând de la taxa achitată de cetățeni la finanțarea directă de la bugetul de stat. În același timp, autoritățile au anunțat intenția de a reduce fondurile alocate celor două instituții.

Televiziunea și radioul public au început deja să reducă numărul de angajați și să-și ajusteze programele. Reforma finanțării nu a fost însă adoptată definitiv de Parlament.

Planurile guvernului au provocat critici din partea organizațiilor care apără libertatea presei. Reporteri fără Frontiere avertizează că modificarea mecanismului de finanțare ar putea afecta independența instituțiilor publice de presă.

Retragerea Cehiei reprezintă o nouă problemă pentru organizatorii Eurovision. Edițiile recente ale concursului au fost marcate și de controverse privind participarea Israelului, mai multe televiziuni publice europene anunțând retrageri sau boicoturi în semn de protest față de războiul din Gaza.

La Eurovision 2026, desfășurat la Viena, Cehia a fost reprezentată de Daniel Zizka, care s-a clasat pe locul 16 cu piesa „Crossroads”. Concursul a fost câștigat de reprezentanta Bulgariei, Dara.

Conform regulamentului Eurovision, fiecare țară participantă trebuie să fie reprezentată prin intermediul unui radiodifuzor membru al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (UER/EBU).