Ofițer superior de la Penitenciarul nr. 13, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la evadarea unei deținute din Ucraina
Un tânăr de 24 de ani, ofițer superior în cadrul Penitenciarului nr. 13 Chișinău, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi ani vor fi executați efectiv în penitenciar, iar un an a fost suspendat condiționat, cu o perioadă de probă de un an. Instanța i-a aplicat și pedeapsa complementară de interzicere a activității în Administrația Națională a Penitenciarelor, pe un termen de patru ani.
Imagine de arhivă
Condamnarea a fost pronunțată pentru transmiterea ilegală de obiecte interzise către persoane deținute și pentru înlesnirea evadării, fapte comise cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit anchetei, la 5 aprilie 2025, în timpul serviciului, ofițerul a introdus ilegal în penitenciar un telefon mobil și cartele SIM, destinate unei deținute – o femeie originară din Ucraina. Bunurile respective, strict interzise în instituțiile de detenție, au fost transmise în mod tăinuit, prin eludarea măsurilor de control.
Ulterior, la 5 iunie 2025, același ofițer, în înțelegere cu alte persoane, a facilitat evadarea deținutei Anastasia Șadrina, condamnată la cinci ani de închisoare pentru escrocherie. Pentru a sprijini evadarea, acesta a ascuns în apropierea penitenciarului sume de bani (1.500 lei și 1.500 euro) și i-a înmânat buletinul de identitate ucrainean, obținut ilegal din dosarul personal. Evadarea s-a realizat prin deteriorarea gratiilor unei ferestre, iar femeia a părăsit teritoriul penitenciarului.
Deținută a fost ulterior preluată de pe teritoriul unui sat din raionul Dubăsari și adăpostită într-un imobil din Chișinău, unde i-au fost procurate mijloace de comunicare și un bilet de călătorie spre nordul țării, facilitând astfel eschivarea de la executarea pedepsei.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina în totalitate, declarând că a acționat din milă față de deținută.
Reamintim că Anastasia Șadrina, de 23 de ani, originară din Gluhov, Ucraina, a evadat pe 5 iunie 2025 din Penitenciarul nr. 13, la doar două luni după ce fusese condamnată la cinci ani de închisoare pentru escrocherie.