Igor Grosu explică de ce a refuzat funcția de prim-ministru

22/10/2025 -15:31
Imagine

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a declarat că a optat să rămână în Parlament și să nu candideze pentru funcția de prim-ministru din cauza complexității procesului de integrare europeană, care va necesita o muncă legislativă intensă și coordonare la nivel parlamentar.

Imagine de arhivă

„În timpul dezbaterilor pentru alegerea președintelui Parlamentului de legislatura a XII-a, importantă nu este cariera unui politician sau altul, ci ca, într-un context politic concret, să ai candidatul cel mai potrivit”, a subliniat Grosu, citat de tv8.md.

Liderul PAS a precizat că decizia de a-l înainta pe Alexandru Munteanu pentru funcția de premier a fost luată „după multe discuții” în cadrul formațiunii și s-a bazat pe „nevoia unui profil consacrat, cu experiență în domeniul economic”.

„Am considerat cu colegii mei că locul meu e mai potrivit aici, în Parlament, unde va fi mult de lucru, cu provocări, dar și oportunități”, a spus Grosu, menționând că actualul context politic impune concentrarea pe dezvoltarea economică, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă.

Fostul președinte al Parlamentului a subliniat că principala provocare a noului Legislativ va fi procesul de integrare europeană, estimând că până în 2028 Republica Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare. „Ce a fost până acum e un volum infim față de cel care urmează. Va trebui să discutăm, să explicăm și să adoptăm sute de proiecte de legi pentru alinierea la legislația europeană. De aceea am ales să fiu aici, pentru a crea condiții pentru ideile și inițiativele corpului de deputați”, a conchis Igor Grosu.