O bubuitură puternică, auzită în dimineața zilei de 18 septembrie în zona de sud-vest a satului Colonița, spre direcția Tohatin, a mobilizat Poliția și a provocat reacții din partea autorităților locale.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în jurul orei 04:20, Serviciul 112 a recepționat mai multe apeluri de la cetățeni care au semnalat zgomotul puternic.
Echipele de polițiști s-au deplasat în zonele indicate și au efectuat verificări în localitățile Colonița și Humulești. Până în prezent, oamenii legii nu au identificat obiecte suspecte, urme ale unei explozii sau alte elemente care ar putea reprezenta un pericol pentru populație.
Verificările au fost extinse și în localitățile Dolinnoe și Maximovca.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernățeanu, a confirmat că toate informațiile recepționate prin intermediul Serviciului 112 sunt verificate, iar căutările continuă.
Primarul satului Colonița, Angela Zaporojan, a declarat că zgomotul a fost auzit de numeroși locuitori, însă, potrivit informațiilor disponibile la această etapă, eventuala explozie nu ar fi avut loc pe teritoriul localității.
Edilul i-a îndemnat pe oameni să fie prudenți.
„Dacă cineva dintre dumneavoastră o să vadă resturi de la explozie sau ceva care ar pune viața în pericol, vă rog să nu vă apropiați. Îndată să sunați 112”, a declarat Angela Zaporojan.
Poliția a transmis un mesaj similar și le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care observă obiecte sau elemente suspecte, să nu se apropie de acestea și să nu le atingă, ci să se îndepărteze din zonă și să apeleze imediat numărul 112.
La rândul său, primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a reacționat public și a cerut autorităților centrale să ofere explicații despre incident.
„Referitor la bubuitura pe care au auzit-o localnicii din preajma municipiului Chișinău, situația este alarmantă. Solicităm autorităților centrale și, în special, Consiliului Național de Securitate să iasă cu explicații. Au trecut ore bune și nimeni nu știe nimic și nu informează oamenii. Liniștea și securitatea cetățenilor trebuie să fie prioritatea statului!”, a declarat Ion Ceban.
Poliția precizează că informațiile sunt preliminare, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.