Alertă falsă la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău: activitatea a fost reluată în regim normal
Verificările efectuate de echipele specializate s-au încheiat, iar alerta semnalată în această dimineață la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău nu s-a confirmat. Potrivit Poliției de Frontieră, bagajul suspect nu conținea substanțe explozive, iar activitatea aeroportului a fost reluată în regim normal.
Imaginea are caracter ilustrativ
Pasagerii evacuați temporar s-au putut întoarce în terminal, iar zborurile se desfășoară conform programului. „Poliția de Frontieră, în cooperare cu structurile responsabile din domeniul securității, continuă să aplice măsuri de prevenire a oricăror situații care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor și securitatea statului”, au transmis autoritățile.
Incidentul a fost semnalat în cursul dimineții, după ce un bagaj suspect, care ar fi aparținut unui cetățean străin, a fost detectat în zona de îmbarcare. Zona a fost imediat securizată, iar pasagerii au fost evacuați conform procedurilor standard.
Potrivit unor informații apărute anterior în presă, scanerele de securitate ar fi indicat prezența unei substanțe suspecte într-un bagaj destinat unui zbor spre Milano. Canalul de Telegram Ungureanu112 a relatat că valiza ar fi aparținut unui cetățean albanez, care ar fi părăsit în grabă aeroportul și s-ar fi deplasat spre localitatea Sângera, însă aceste detalii nu au fost confirmate oficial.
În urma intervenției rapide a geniștilor și a echipelor canine, zona a fost securizată, iar controlul complet al bagajului a demonstrat că nu existau materiale explozive.
Aeroportul a fost redeschis pentru pasageri, iar procedurile de îmbarcare și zborurile se desfășoară în regim normal.