Cununia religioasă – tot ce trebuie să știi!

05/06/2025 -16:18
Imagine

Cununia religioasă este unul dintre cele mai importante momente din viața unui cuplu creștin. Este mult mai mult decât o ceremonie – este un act sfânt, o promisiune în fața lui Dumnezeu că doi oameni vor merge împreună pe drumul vieții, cu iubire, răbdare și credință.

Ce este cununia religioasă?

Cununia religioasă este taina prin care doi oameni se unesc în fața lui Dumnezeu, sub binecuvântarea Bisericii. Este considerată una dintre cele șapte Taine ale Bisericii Ortodoxe, simbolizând iubirea dintre Hristos și Biserica Sa.

Ceremonia include rugăciuni, punerea cununiilor pe capul mirilor, legătura cu nașii și momentul în care mirii primesc vin din aceeași cupă – simbol al unității.

Când nu se fac nunţi şi cununii religioase

Se interzice cu desăvârşire oficierea cununiei religioase în cele 4 posturi din an, în ajunul zilelor de miercuri şi vineri, precum şi în zilele marilor praznice creştine, cum sunt: Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată, de la Crăciun până după Botezul Domnului, Duminica Rusaliilor, Înălţarea Sfintei Cruci, Adormirea Maicii Domnului etc.

În niciun caz nu este bine să se facă slujba cununiei sâmbăta, deoarece:

- sâmbătă este zi de rugăciune pentru cei morţi şi de pregătire pentru Sfînta Duminică

Cea mai potrivită zi pentru cununia religioasă este duminica.

Post și spovedanie

Înainte de cununie, se recomandă un scurt post (de obicei o săptămână) și participarea la Taina Spovedaniei. Este o formă de curățare spirituală.

Cununia religioasă, dacă mireasa este deja însărcinată

În așa cazuri cununia religioasă, se face fără fast, cu îmbrăcăminte simplă, cu slujbă redusă şi nu primesc cununii pe cap. Dacă preotul constată la Spovedanie că mireasa este mai puţin vinovată, se poate face cununia religioasă normală. Dacă mireasa este aproape de naştere sau dacă a născut înainte de cununie, poate fi cununată religios, împreună cu soţul ei, după trecerea celor 40 de zile de la naştere, sau în aceeaşi zi cu Botezul pruncului.

Lucrurile necesare pentru cununie:

  • inelele
  • icoana de cununie
  • lumânările
  • vinul
  • colacii de cununie
  • basmaua sau o eșarfă pentru a lega mâinile mirilor în timpul oficierii cununiei
  • un covor mic cu dimensiuni relativ mici, suficient ca să încăpeți voi doi

Un moment important – costul slujbei va fi achitat de către nași.