Vizită comună istorică a șefilor parlamentelor baltice la Chișinău: sprijin ferm pentru integrarea europeană a R. Moldova

03/02/2026 -20:34
Imagine

Republica Moldova a primit un nou semnal de susținere pentru parcursul european, odată cu vizita oficială comună a președinților parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania — o premieră pentru Chișinău. Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Lauri Hussar (Riigikogu), Daiga Mieriņa (Saeima) și Juozas Olekas (Seimas), iar discuțiile au vizat atât integrarea europeană, cât și securitatea regională.

În cadrul întrevederii, șefa statului a subliniat relațiile excelente cu statele baltice și sprijinul constant oferit de acestea în procesul de aderare la UE. Estonia, Letonia și Lituania au fost prezentate drept exemple concrete ale beneficiilor integrării, de la consolidarea democrației și instituții publice mai eficiente, până la creștere economică și îmbunătățirea nivelului de trai. În acest context au fost invocate și date economice: în Estonia salariul mediu brut ar fi crescut de peste patru ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor de 3,5 ori; în Letonia, salariul mediu brut s-a majorat de aproape cinci ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor de 2,5 ori; în Lituania, salariul mediu brut a crescut de aproape șapte ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor de patru ori.

Un capitol important al discuțiilor a vizat securitatea regională și riscurile războiului hibrid — atacuri cibernetice, dezinformare și ingerințe externe în procesele democratice. Maia Sandu a mulțumit statelor baltice pentru solidaritatea față de Ucraina și a avut un schimb de opinii privind contracararea acestor amenințări.

Imagine

Vizita a continuat cu o întrevedere la Guvern, unde premierul Alexandru Munteanu a reconfirmat importanța sprijinului baltic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, invocând experiențe istorice similare și valori comune. „Vom continua să transformăm această solidaritate în cât mai multe acțiuni concrete, în beneficiul cetățenilor, care să apropie Republica Moldova, pas cu pas, de locul său firesc în Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul. La rândul lor, oficialii baltici au apreciat progresele Chișinăului în reforme și aderare, fiind discutate și oportunități investiționale pentru companiile din Estonia, Letonia și Lituania pe piața moldovenească.