Copila de 12 ani rănită în accidentul grav produs luni seara, 2 februarie, la Strășeni a fost transferată de la Spitalul raional Strășeni la Institutul Mamei și Copilului (IMC) din Chișinău. Purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat pentru Realitatea.md că minora este conștientă, însă starea ei generală rămâne gravă.
Potrivit reprezentantului instituției, pacienta a fost adusă la IMC cu traumatism cranio-cerebral, politraumatism și contuzia organelor interne. „La momentul actual, pacienta este conștientă, însă starea sa generală rămâne una gravă. Aceasta este internată în cadrul Departamentului de Anesteziologie și Terapie Intensivă, unde beneficiază de tratament de specialitate și se află sub strictă supraveghere medicală”, a precizat Maxim Cazacu.
Accidentul s-a produs pe o trecere de pietoni, iar în urma impactului au fost transportați la spital o fetiță de 12 ani și un băiat de 14 ani, ambii în stare gravă. Ulterior, băiatul a decedat în secția de terapie intensivă.