Măsurile de sprijin pentru veteranii de război și prioritățile privind protecția drepturilor acestora au fost în centrul discuțiilor dintre premierul Alexandru Munteanu și reprezentanții asociațiilor veteranilor din Republica Moldova. Întrevederea a pus accent pe recunoașterea rolului veteranilor în asigurarea păcii și libertății, dar și pe necesitatea unor politici sociale mai eficiente.
„Amintirea războiului de pe Nistru este încă vie, voi sunteți martorii unui conflict nedorit, dar și cei mai buni mesageri ai păcii. Lecțiile pe care le transmiteți sunt esențiale pentru identitatea noastră națională și generațiile care cresc”, a subliniat premierul Munteanu.
Șeful Executivului a reiterat angajamentul autorităților de a continua sprijinul pentru veteranii de război și familiile acestora, menționând că, în ultimii patru ani, alocația lunară pentru veterani a crescut de la 500 la 1.770 de lei, iar pentru veteranii cu dizabilități de la 575 la 2.254 de lei. „Știm că nu este suficient, știm că e nevoie de majorări și grijă continuă. Acțiunile noastre sunt dovada faptului că ne dorim să reparăm o nedreptate istorică față de cei care au luptat pentru integritatea țării”, a declarat premierul.
Discuțiile au vizat și gradul de implementare a Legii cu privire la veterani, intrată în vigoare în acest an, precum și necesitatea creării unor noi platforme de comunicare între autorități și asociațiile de veterani, pentru a asigura un mecanism eficient de consultare și răspuns rapid la nevoile acestora.
Guvernul promite să continue dialogul și să identifice resurse suplimentare pentru sporirea protecției sociale a veteranilor, demonstrând astfel recunoștință și respect pentru sacrificiul acestora.