Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță intensificarea controalelor fiscale operative în luna februarie 2026, în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a neutilizării echipamentelor de casă și de control, precum și a altor încălcări ale legislației fiscale. Potrivit instituției, verificările vor avea loc inopinat, direct la locul desfășurării activităților economice, și vor viza domeniile cu risc sporit de neconformare, inclusiv activitățile cu caracter sezonier.
Conform SFS, inspectorii vor controla cu prioritate agenții economici din comerțul cu amănuntul, comerțul cu flori, cu metale prețioase, precum și prestatorii de servicii cosmetologice, de transport și din sectorul HoReCa. Verificările vor fi inițiate în baza analizei de risc și urmăresc respectarea disciplinei fiscale și menținerea unui mediu concurențial echitabil.
În timpul controalelor, inspectorii fiscali vor urmări în special eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar, declararea corectă și integrală a veniturilor, dar și deținerea documentelor care confirmă proveniența legală a mărfurilor comercializate. SFS precizează că, în luna ianuarie 2026, au fost efectuate aproximativ 448 de controale fiscale operative, iar încălcări ale legislației au fost constatate în 289 de cazuri.
Sancțiunile aplicate au însumat 983 de mii de lei sub formă de sancțiuni fiscale și încă 338 de mii de lei sub formă de sancțiuni contravenționale. Autoritatea fiscală subliniază că acțiunile au rolul de a descuraja practicile ilegale care afectează bugetul public și concurența loială și îndeamnă agenții economici să își desfășoare activitatea transparent, reamintind că impozitele achitate corect se reflectă în servicii publice mai bune, de la sănătate și educație până la pensii și infrastructură.