O schemă de import fraudulos a automobilelor din Statele Unite ale Americii, cu un prejudiciu estimat la peste 17 milioane de lei, a fost destructurată de ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Mașinile erau declarate pentru regiunea transnistreană
Potrivit anchetei, mai mulți agenți economici aflați în relații comerciale, inclusiv unul înregistrat în regiunea transnistreană, ar fi declarat că automobilele importate urmau să fie utilizate în municipiul Tiraspol.
Această destinație le permitea să beneficieze de scutiri de la plata drepturilor de import.
Vehiculele ajungeau, în realitate, în Ucraina
Investigațiile au arătat însă că automobilele nu rămâneau în regiunea din stânga Nistrului, ci erau comercializate către persoane fizice din Ucraina.
Anchetatorii susțin că o parte dintre vehicule ar fi fost dezmembrate, iar piesele rezultate ar fi fost vândute pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, fără achitarea taxelor prevăzute de lege.
Suspiciuni privind folosirea unor documente false
Oamenii legii au stabilit și existența unor suspiciuni privind utilizarea unor documente comerciale cu conținut neautentic pentru realizarea operațiunilor de import și comercializare.
Aceste documente urmează să fie supuse verificărilor și expertizelor necesare în cadrul dosarului penal.
Bani, telefoane și tehnică ridicate la percheziții
În urma perchezițiilor efectuate, ofițerii au ridicat peste 460.000 de lei, aproape 8.000 de euro și peste 4.000 de dolari americani.
De asemenea, au fost confiscate telefoane mobile, tehnică de calcul și alte mijloace de probă, inclusiv extrase din corespondență considerate relevante pentru investigație.
Șase persoane sunt cercetate
În dosar sunt vizate șase persoane cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani, dintre care trei domiciliază în regiunea transnistreană.
Potrivit autorităților, acestea sunt cercetate în stare de libertate și beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și acumularea probelor necesare.