Rețea de exploatare sexuală, destructurată la Chișinău: șase suspecți arestați preventiv

02/03/2026 -10:22
Imagine

O rețea de exploatare sexuală care ar fi implicat șapte tinere, dintre care trei adolescente, a fost destructurată în Chișinău. Șase persoane cu vârste între 20 și 30 de ani au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), doi dintre suspecți se aflau deja în arest preventiv din noiembrie 2025, iar ulterior au fost reținute și celelalte patru persoane presupus implicate.

Victime din medii vulnerabile

Anchetatorii precizează că victimele, cu vârste între 15 și 20 de ani, provin din familii cu dificultăți sociale și financiare din nord-estul și centrul țării.

Suspecții ar fi profitat de situația lor precară, promițând câștiguri financiare consistente. În perioada octombrie 2025 – februarie 2026, membrii grupului ar fi închiriat apartamente în capitală, unde ar fi organizat întâlniri cu clienți.

Pentru a evita identificarea, aceștia ar fi utilizat cartele telefonice fără abonament și ar fi comunicat între ei prin aplicația criptată Telegram.

Metoda de operare

Conform comunicatului PCCOCS, suspecții ar fi publicat anunțuri pe diverse platforme online pentru promovarea serviciilor sexuale. Deși victimelor li s-ar fi promis condiții avantajoase și venituri mari, anchetatorii susțin că acestea erau manipulate și controlate, fiind menținute într-o stare de dependență.

Printre metodele de constrângere s-ar fi numărat presiuni psihologice și amenințări cu divulgarea activității către rude sau apropiați.

Percheziții și probe ridicate

Autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile suspecților din capitală, unde au fost ridicate:

  • carduri bancare;
  • cartele telefonice;
  • acte de identitate ale unor victime;
  • sume de bani în diverse valute, presupus provenite din activitatea infracțională.

Ancheta continuă

Procurorii precizează că urmărirea penală continuă sub aspectul infracțiunii de trafic de ființe umane. Suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Între timp, victimele au primit asistență socială și sprijin psihologic, iar două dintre ele au fost plasate în centre specializate de protecție.

Autoritățile subliniază că lupta împotriva traficului de persoane rămâne o prioritate, în special în cazurile care implică minori și persoane din medii vulnerabile.

Insert Embed Code