O amplă operațiune desfășurată de ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS și mascații din cadrul BPDS „Fulger”, a dus la destructurarea unei scheme de colectare ilegală de bani destinați susținerii unor organizații criminale conduse de așa-numiții „hoți în lege”.
În urma intervențiilor, patru persoane au fost reținute și plasate în izolator.
Banii erau colectați în penitenciare și în afara acestora
Potrivit anchetatorilor, schema funcționa atât în interiorul instituțiilor penitenciare, cât și în afara lor. Persoanele implicate ar fi colectat lunar sume de bani care ajungeau ulterior în așa-numita „vistierie criminală”.
Printre cei reținuți se numără atât persoane suspectate că strângeau efectiv fondurile, cât și curieri care aveau rolul de a transporta banii către liderii organizației criminale.
Trei dintre suspecți au fost surprinși în flagrant în municipiul Chișinău, în momentul în care ar fi urmat să transmită bani și substanțe interzise.
Unul dintre suspecți era căutat prin Interpol
Autoritățile anunță că una dintre persoanele reținute figura în baza de date a Interpol, fiind dată în urmărire internațională.
Aceasta fusese condamnată anterior la 15 ani de închisoare într-un stat membru al Uniunii Europene.
Banii erau folosiți pentru droguri, telefoane și coruperea angajaților
Conform PCCOCS, fondurile colectate erau utilizate pentru menținerea activităților organizației criminale și pentru procurarea unor bunuri și servicii interzise în penitenciare.
Printre acestea se numără telefoane mobile, alcool, droguri și organizarea jocurilor de noroc.
De asemenea, anchetatorii susțin că o parte din bani era folosită pentru coruperea unor angajați din sistemul penitenciar.
Peste 200 de măsuri speciale de investigație
Investigațiile au început în martie 2025 și au inclus peste 200 de măsuri speciale de investigație.
Ulterior, oamenii legii au desfășurat aproximativ 50 de percheziții în penitenciarele din Bălți și Soroca, cu sprijinul forțelor speciale.
În urma descinderilor au fost ridicate peste 300.000 de lei, 2.800 de euro și 100 de dolari, precum și telefoane mobile, cartele SIM, dispozitive utilizate pentru consumul de droguri, substanțe interzise și un pistol pneumatic de tip „Makarov”.
Urmează formularea învinuirilor
Cele patru persoane reținute se află în izolator, iar procurorii PCCOCS urmează să le formuleze învinuirile.
Autoritățile subliniază că toate persoanele vizate de anchetă beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.