Reforma „Restart în educație” ar urma să fie implementată în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în UTA Găgăuzia, începând cu anul 2028, cu un an mai târziu decât în restul Republicii Moldova. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că un amendament în acest sens a fost transmis Parlamentului.
Reforma prevede trecerea școlilor din subordinea autorităților locale în cea a Ministerului Educației și Cercetării, prin intermediul agențiilor teritoriale pentru educație. În celelalte regiuni ale țării, noile prevederi ar urma să intre în vigoare în anul 2027.
Potrivit ministrului, motivele pentru amânarea reformei diferă în cazul celor trei regiuni.
Chișinăul va avea încă un an la dispoziție
În cazul capitalei, Dan Perciun susține că autoritățile municipale s-au opus reformei și au blocat pregătirile pentru implementarea acesteia.
Ministrul afirmă că administrația municipală va avea astfel încă un an la dispoziție pentru a demonstra că actualul model de administrare poate soluționa problemele existente în sistemul educațional din Chișinău.
Printre acestea, Perciun a menționat supraaglomerarea unor instituții de învățământ, în timp ce alte școli dispun de locuri libere, incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, plățile informale și nevalorificarea unor mijloace financiare alocate din bugetul de stat.
„De menționat că peste 90% din bugetul școlilor din Chișinău vine de la Guvern”, a declarat ministrul.
Reforma va fi amânată și la Bălți
În cazul municipiului Bălți, autoritățile locale ar fi fost pregătite pentru implementarea reformei începând cu 2027. Ministerul a decis însă să adopte o abordare uniformă pentru Chișinău și Bălți, ținând cont de statutul distinct al celor două municipii.
Anul suplimentar va putea fi utilizat pentru trecerea instituțiilor de învățământ din Bălți la autogestiune financiară și pentru clarificarea unor aspecte legate de delimitarea proprietăților.
Regim diferit pentru școlile din Găgăuzia
În UTA Găgăuzia, reforma nu presupune trecerea școlilor din subordinea autorităților autonomiei în cea a Ministerului Educației, având în vedere prevederile legislației speciale.
Dan Perciun a invocat, totodată, procesele politice și instituționale aflate în desfășurare în autonomie, care ar urma să ajungă la o finalitate pe parcursul acestui an.
„În aceste condiții, considerăm rezonabil ca 2028 să fie anul intrării în vigoare a prevederilor reformei aplicabile UTA Găgăuzia”, a declarat ministrul.
Proiectul ar urma să fie votat în lectura a doua până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. În paralel, Ministerul Educației și Cercetării lucrează împreună cu direcțiile de învățământ pentru pregătirea implementării reformei.