Procuratura Anticorupție contestă sentința Marinei Tauber și cere o pedeapsă de 13 ani de închisoare

15/10/2025 -12:47
Imagine

Procurorii anticorupție au contestat la Curtea de Apel Centru sentința prin care Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat-o pe fosta deputată Marina Tauber la șapte ani și șase luni de închisoare, transmite IPN.

Foto arhivă

Potrivit Procuraturii Anticorupție, sentința este neîntemeiată în ceea ce privește încetarea procesului penal pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției și consideră că pedeapsa aplicată pentru celelalte patru capete de acuzare este prea blândă.

Toate probele relevante au fost prezentate instanței de fond, iar argumentul că „nu au fost acumulate suficiente probe” este nejustificat, având în vedere că incidentul din instanță a fost documentat complet, inclusiv prin înregistrări video și audio.

Procuratura susține că pedeapsa de șapte ani și șase luni, stabilită prin cumul parțial pentru falsificarea rapoartelor de finanțare a campaniei electorale și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, nu reflectă gravitatea faptelor. Aceasta nu asigură corectarea eficientă a inculpatei, nu restabilește echitatea socială și nu descurajează alte infracțiuni similare.

Prin urmare, procurorii solicită casarea parțială a sentinței și rejudecarea cauzei cu recunoașterea vinovăției pentru toate cele cinci capete de acuzare, cu aplicarea unei pedepse cumulate de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor.

Marina Tauber a fost condamnată în lipsă pe 30 septembrie. Înainte de ședința de judecată, ea a publicat un clip video în care susține că dosarul are un caracter politic și este „cusut cu ață albă”, negând orice vinovăție. Avocații săi au anunțat că vor contesta decizia primei instanțe, considerând-o nefondată.