Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere la Chișinău cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării în domeniul social și pe sprijinul Italiei pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Șefa statului a mulțumit autorităților de la Roma pentru susținerea oferită comunității de moldoveni stabiliți în Italia, precum și pentru sprijinul acordat integrării europene a țării.
În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța implementării acordului de securitate socială dintre Republica Moldova și Italia. Totodată, a fost menționată intrarea în vigoare a acordului privind recunoașterea permiselor de conducere, măsură care facilitează integrarea cetățenilor moldoveni aflați în Italia.
Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru extinderea cooperării bilaterale în domenii precum îmbătrânirea activă, incluziunea persoanelor cu dizabilități și reducerea muncii informale. De asemenea, au fost discutate inițiative comune de sprijin pentru femeile care activează în sectorul îngrijirii la domiciliu.