Președinta Indiei vine în Republica Moldova. Vizita va fi o premieră istorică în relațiile dintre cele două țări

14/07/2026 -11:43
Imagine

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua o vizită de stat în Republica Moldova pe 20 iulie, înainte de a se deplasa în România, unde va efectua o vizită oficială în perioada 23–25 iulie. Anunțul a fost făcut de Ambasada Indiei la București, scrie Agerpres.

Potrivit misiunii diplomatice, vizita în Republica Moldova va avea o semnificație istorică, fiind prima vizită efectuată vreodată de un președinte al Indiei în țara noastră de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

India își consolidează prezența în Europa de Est

Ambasada Indiei subliniază că vizitele în Republica Moldova și România reflectă aprofundarea angajamentului New Delhi față de Europa și dorința de a dezvolta parteneriate bazate pe valori democratice comune, respect reciproc și cooperare economică, tehnologică și culturală.

„Aceste vizite reflectă implicarea tot mai activă a Indiei în Europa de Est și sunt de natură să imprime un nou impuls relațiilor bilaterale ale Indiei cu Republica Moldova și România”, se arată în comunicatul Ambasadei.

Prima vizită a unui președinte indian în România după mai bine de 30 de ani

După vizita de la Chișinău, Droupadi Murmu va merge în România, unde va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan, cu premierul și cu conducerea Parlamentului.

Potrivit Ambasadei Indiei, aceasta va fi prima vizită de stat a unui președinte indian în România după mai bine de trei decenii.

Discuțiile oficiale vor viza cooperarea bilaterală în domenii precum comerțul, investițiile, apărarea, energia, tehnologia informației, educația, sănătatea și infrastructura.

Forum economic și distincție academică

În cadrul vizitei la București, președinta Indiei va participa la Forumul de Afaceri India–România, unde vor fi abordate oportunitățile de cooperare în sectoare precum tehnologia informației, industria farmaceutică, energia regenerabilă, producția pentru apărare și inovarea digitală.

De asemenea, Academia de Studii Economice din București îi va conferi titlul de Doctor Honoris Causa pentru contribuția sa la serviciul public și pentru leadershipul său.

Programul include și evenimente simbolice

Droupadi Murmu va depune flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, va vizita Muzeul Național al Satului și va participa la o acțiune de plantare a unui arbore în cadrul inițiativei indiene „Ek Ped Maa Ke Naam” („Un copac în numele mamei”).

La finalul vizitei, pe 25 iulie, președinta Indiei se va întâlni cu reprezentanții comunității indiene și cu prietenii Indiei din România.

Potrivit Ambasadei Indiei, cele două vizite sunt menite să consolideze dialogul politic și cooperarea în domenii precum comerțul, investițiile, apărarea, securitatea, transformarea digitală, educația, cercetarea și energia regenerabilă.