Poluare cu produse petroliere pe Nistru: Chișinăul nu e afectat deocamdată, dar în nord alimentarea cu apă a fost sistată

16/03/2026 -13:49
Imagine
Sursa foto: Facebook/Ministerul Apărării

Autoritățile de mediu din Republica Moldova dau asigurări că poluarea cu produse petroliere a râului Nistru nu afectează, deocamdată, aprovizionarea cu apă a municipiului Chișinău. În același timp, pentru mai multe localități din regiunea de nord, alimentarea cu apă din râu a fost sistată de ieri, odată cu instituirea stării de alertă, iar Ministerul Mediului a comunicat astăzi, la ora 13:30, că măsura va rămâne în vigoare cel puțin 12 ore, transmite Radio Chișinău.

Guvernul de la Chișinău a instituit stare de alertă de mediu pentru bazinul Nistrului, valabilă 15 zile, ca urmare a scurgerilor de petrol în râu. Situația este descrisă drept gravă în nordul țării: în zona Naslavcea–Soroca, valorile poluanților ar depăși limitele admise, iar autoritățile avertizează că substanța vine „în valuri”, ceea ce îngreunează anticiparea evoluției.

În aceste condiții, alimentarea cu apă a fost sistată în zona respectivă, precum și în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sângerei. La Soroca, autoritățile locale anunță că au fost puse în funcțiune 10 sonde de apă în apropierea satului Egoreni, care vor servi drept sursă alternativă de alimentare a orașului.

Pentru Chișinău, unde locuiesc aproximativ un milion de persoane, aprovizionarea cu apă nu este afectată în prezent. Primarul Ion Ceban a declarat că ieri au fost instalate baraje în zona stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, iar astăzi urmează să fie instalate diguri suplimentare atât aici, cât și în preajma lacului de acumulare de la Dubăsari, pentru a crea un sistem de protecție pe mai multe niveluri.

„Ieri, Apă-Canal Chișinău, în zona de captare a apei de pe râul Nistru pentru locuitorii municipiului Chișinău și ai localităților care primesc apă prin intermediul instituției, a instalat suplimentar două baraje, pe lângă cele două deja existente. Menționez că aici este implicat și sprijinul partenerilor din România. Astăzi, pe parcursul zilei și în zilele următoare, se examinează, împreună cu partenerii din România și autoritățile, posibilitatea instalării a încă trei diguri de protecție în zona de captare a apei pentru municipiul Chișinău. De asemenea, se analizează instalarea unor diguri suplimentare mai la vale și mai sus, în zona hidrocentralei de la Dubăsari. Până în prezent, pentru municipiul Chișinău nu există niciun risc. Vreau să știți că probele și analizele se fac zilnic, cu o regularitate sporită, practic din oră în oră, iar datele sunt recepționate și monitorizate constant”, a spus Ion Ceban.

La solicitarea Chișinăului, România a trimis 13 experți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și al Administrației Naționale „Apele Române”, împreună cu echipamente care includ 800 de metri de baraj absorbant, 4.000 de kilograme de material absorbant specializat și materiale de ancorare pentru bariere.

Între timp, președinta Maia Sandu a acuzat Rusia că ar fi responsabilă de contaminarea râului Nistru cu petrol. Ea a scris pe platforma X că atacul Rusiei asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, din 7 martie, ar fi provocat scurgerea de produse petroliere, ceea ce pune în pericol aprovizionarea cu apă a Republicii Moldova.