Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor va ajunge în Guvern într-o formă diferită față de cea prezentată inițial. Declarația a fost făcut de deputatul PAS, Artemie Cătănoi, pentru Studio-L. Aceasta susține că mai multe prevederi au fost eliminate sau revizuite în urma consultărilor cu agricultorii și a discuțiilor purtate în cadrul fracțiunii de guvernare.
Discuții de aproape cinci ore cu Ministerul Finanțelor
Potrivit parlamentarului, în această săptămână au avut loc consultări extinse cu reprezentanții Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, fiind analizate propunerile și obiecțiile venite din partea mai multor sectoare economice.
„Este important ca cetățenii să aștepte proiectul politicii bugetar-fiscale care va fi aprobat de Guvern, pentru că el va fi într-o altă variantă”, a declarat Artemie Cătănoi.
Modificări la prevederile privind TVA și alte domenii
Deputatul a precizat că din varianta inițială au fost excluse mai multe măsuri care au generat controverse, inclusiv unele ce vizau TVA-ul, locuințele și alte domenii economice.
Totodată, autoritățile afirmă că au fost identificate soluții pentru sectorul agricol, iar Ministerul Finanțelor urmează să prezinte impactul financiar al modificărilor propuse.
Autoritățile caută soluții pentru finanțarea majorărilor salariale
Potrivit lui Cătănoi, o parte dintre resursele care urmau să fie obținute prin măsurile inițiale erau destinate majorării salariilor în sectorul public începând cu 1 septembrie.
În aceste condiții, Guvernul trebuie să identifice modalități de redistribuire a fondurilor necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Proiectul ar putea fi aprobat în iulie
Referindu-se la subiectul TVA-ului, deputatul a declarat că Ministerul Finanțelor a găsit o soluție pe care o consideră mai eficientă decât variantele discutate anterior cu agricultorii, fără a oferi însă detalii suplimentare.
Potrivit acestuia, modificările fiscale urmăresc reducerea economiei tenebre și creșterea gradului de colectare a impozitelor, pentru a asigura finanțarea serviciilor publice și continuarea reformelor.
Autoritățile își propun aprobarea politicii bugetar-fiscale în luna iulie. Dacă termenul nu va fi respectat înainte de vacanța parlamentară, proiectul ar putea fi examinat într-o ședință extraordinară în august sau la începutul lunii septembrie.