Poliția Republicii Moldova avertizează cetățenii asupra intensificării fraudelor telefonice, după ce în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un nou caz de escrocherie, iar alte trei cazuri comise anterior au fost raportate abia acum de victime. Prejudiciul total depășește 510.000 de lei.
Prejudiciu de peste 510.000 de lei
Potrivit Poliției, valoarea totală a pagubelor provocate victimelor se ridică la 510.570 de lei.
În același interval, datorită vigilenței cetățenilor, au fost dejucate 123 de tentative de înșelăciune, fără ca persoanele vizate să cadă în capcana escrocilor.
Escrocii se dau drept angajați ai Orange, SIS sau ai Fiscului
Oamenii legii spun că infractorii continuă să se prezinte la telefon drept reprezentanți ai companiei Orange, ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) sau ai Serviciului Fiscal.
Tot mai frecvent, aceștia încearcă să convingă victimele să contracteze credite bancare pentru a mări prejudiciul, solicită transferuri de bani prin aplicații electronice sau terminale de plată și folosesc presiunea psihologică, invocând verificarea ori stingerea unor credite fictive.
Poliția: Nicio instituție nu cere bani sau parole prin telefon
Poliția subliniază că nicio instituție bancară și nicio autoritate publică nu solicită telefonic date personale, coduri de autentificare, parole ori predarea banilor sub pretextul „protejării” acestora.
Cetățenii sunt îndemnați să închidă imediat apelul dacă primesc o astfel de solicitare și să anunțe autoritățile pentru a preveni alte cazuri de fraudă.