Peste 400 de salvatori IGSU, în gărzi din cauza ninsorilor. Intervenții pe M3 și la Hagimus, după rafale de vânt

18/02/2026 -11:11
Imagine

Peste 400 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) sunt concentrați astăzi în gărzi, pregătiți să intervină pentru gestionarea riscurilor și sprijinirea cetățenilor în situații dificile, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.

Imagine

De la primele ore ale dimineții, salvatorii din sudul țării au intervenit pentru a ajuta mai multe unități de transport rămase în dificultate din cauza ninsorilor. Potrivit IGSU, au fost efectuate trei misiuni pe traseul M3, în apropiere de localitatea Câșlița-Prut (raionul Cahul), unde a fost deblocat inclusiv un microbuz cu cinci persoane la bord. „În toate cazurile, conducătorii auto și-au continuat drumul, fiindu-le acordat suportul necesar”, precizează instituția.

Imagine

În această dimineață, salvatorii au fost solicitați și în localitatea Hagimus (raionul Căușeni), unde au intervenit pentru înlăturarea unui arbore prăbușit peste traseu, în urma rafalelor de vânt. IGSU reamintește că până la ora 20:00, sudul Republicii Moldova se află sub cod portocaliu de precipitații puternice și intensificări ale vântului, iar centrul țării (cu excepția raionului Șoldănești) – sub cod galben.

Imagine

Salvatorii îndeamnă cetățenii să dea dovadă de responsabilitate, să evite deplasările pe porțiuni înzăpezite, să nu pornească la drum neechipați și să urmărească permanent atenționările autorităților. În caz de situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.