Pensiile din Moldova ar putea fi indexate cu 6,84% de la 1 aprilie 2026

16/03/2026 -16:15
Imagine

Toate pensiile și alte prestații sociale din Republica Moldova ar urma să fie indexate, de la 1 aprilie 2026, cu coeficientul de 6,84%, potrivit unui proiect de lege promovat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Conform documentului, coeficientul de indexare reprezintă rata inflației la sfârșitul anului precedent, calculată prin creșterea prețurilor de consum în luna decembrie față de aceeași lună a anului anterior, transmite mold-street.com.

Ministerul precizează că indexarea are drept scop actualizarea periodică, anuală și obligatorie a mărimii pensiilor și a altor prestații sociale. Indexării sunt supuse toate categoriile de pensii, indiferent de tip. Suplimentar, în baza art. 131 din Legea privind sistemul public de pensii, cuantumul pensiilor se majorează anual la 1 aprilie și cu o sumă fixă, care pentru 2026 este propusă la 51,33 lei, față de 38 de lei, cât era prevăzut în BASS pentru anul 2026.

Potrivit datelor citate în proiect, creșterea PIB în 2025 față de 2024 a fost de 2,4%, iar pensia medie, la 1 ianuarie 2026, a constituit 4.277,19 lei. Conform calculelor, pensia pentru limită de vârstă (aproximativ 530.070 de beneficiari) ar urma să crească cu circa 266 de lei, de la 3.888,41 lei la 4.154,38 lei. Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă ar urma să ajungă la 3.264,66 lei, iar pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani – la 3.525,72 lei.

În cazul pensiilor de dizabilitate, proiectul prevede că pensia minimă pentru dizabilitate severă ar constitui 2.448,50 lei, pentru dizabilitate accentuată – 2.285,26 lei, iar pentru dizabilitate medie – 1.632,33 lei, de aceste prestații urmând să beneficieze peste 94.000 de persoane. Impactul financiar estimat pentru indexarea prestațiilor sociale este de 2,02 miliarde de lei, dintre care peste 1,5 miliarde ar urma să fie acoperite din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar 514,2 milioane de lei – din bugetul de stat. Separat, majorarea pensiilor cu 51,33 lei este estimată la 300,83 milioane de lei, iar diferența față de majorarea de 38 de lei ar implica costuri de 78,12 milioane de lei.