Patru localități din raionul Florești au decis să își unească administrațiile locale și să formeze o singură primărie, în cadrul procesului de amalgamare voluntară promovat de autoritățile centrale. Este vorba despre satele Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii, potrivit moldpres.md.
Noua structură administrativă va avea sediul la Gura Camencii, iar comunitățile implicate vor beneficia de un sprijin financiar din partea Guvernului.
Guvernul oferă un stimulent de 18,5 milioane de lei
Anunțul a fost făcut de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a precizat că Executivul va acorda un stimulent pentru dezvoltare în valoare de 18,5 milioane de lei.
Potrivit acestuia, unificarea administrațiilor locale va permite utilizarea mai eficientă a resurselor și va crea premise pentru atragerea unor investiții mai mari în comunitățile respective.
„Patru comunități își unesc resursele și experiența pentru servicii mai bune, investiții mai mari și un viitor construit împreună. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor avea o primărie comună, cu centrul administrativ la Gura Camencii”, a declarat Alexei Buzu.
Peste 100 de localități au ales deja să se unească
Potrivit datelor prezentate de autorități, 773 de primării din Republica Moldova au inițiat procedurile de amalgamare voluntară.
Dintre acestea, 112 localități au decis deja să își unească structurile administrative, formând 24 de entități administrative noi.
Autoritățile susțin că scopul reformei este consolidarea administrației publice locale și creșterea capacității primăriilor de a oferi servicii de calitate cetățenilor.
Procesul voluntar se încheie la sfârșitul lunii iulie
Etapa de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. Ulterior, începând cu luna august, Guvernul va trece la etapa de amalgamare normativă.
În cadrul procesului voluntar, localitățile au posibilitatea să decidă singure cu cine se unesc, cum își organizează administrația și care vor fi prioritățile de dezvoltare.
Recent, Parlamentul a adoptat modificări legislative menite să simplifice procedura de amalgamare voluntară. Potrivit autorităților, noile prevederi au fost elaborate în urma consultărilor la care au participat peste 4.500 de primari și cetățeni.
În prezent, la nivel național au fost aprobate peste 400 de decizii privind inițierea procesului de amalgamare voluntară.