Parlamentul a aprobat starea de urgență în energie și sectorul hidrologic pentru 60 de zile

22/09/2026 -20:19
Imagine

Republica Moldova va intra, din 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Parlamentul a aprobat măsura cu 54 de voturi, pentru o perioadă de 60 de zile.

Decizia vine în contextul riscurilor tot mai mari privind aprovizionarea cu energie și carburanți, dar și al deficitului sever de apă. Potrivit Guvernului, măsura are caracter preventiv și trebuie să permită autorităților să intervină rapid în cazul unor perturbări ale aprovizionării cu energie electrică, gaze, produse petroliere sau apă.

Presiunea este amplificată de situația de pe piețele internaționale. Prețul de referință al gazelor naturale pe bursa europeană a depășit 83 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, iar cotațiile motorinei au trecut de 1.500 de dolari pe tonă. Președinta Maia Sandu a invocat și perturbarea unor importante rute internaționale de aprovizionare cu resurse energetice.

Situația este complicată și pe Nistru. În perioada 1–20 septembrie, debitul mediu de intrare în lacul de acumulare Novodnistrovsk a fost de numai 23 m³/s, comparativ cu 100–120 m³/s, nivel considerat obișnuit pentru această perioadă. Potrivit Președinției, nivelul apei în lac a ajuns la o cotă minimă istorică.

Starea de urgență va oferi autorităților instrumente suplimentare pentru asigurarea continuității aprovizionării țării și pentru intervenții rapide în cazul unor situații critice în sezonul rece.

Stările de alertă existente în sectoarele energetic și hidrologic expiră pe 25 septembrie, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noii măsuri.