Numărul cazurilor de corupere activă denunțate în MAI a atins un nivel record. Aproape 470 de tentative raportate în doar șase luni

14/07/2026 -09:42
Imagine

Numărul tentativelor de corupere activă denunțate de angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a ajuns la un nivel record în prima jumătate a anului 2026. Potrivit datelor prezentate de Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), au fost înregistrate 469 de denunțuri, cel mai mare număr raportat în ultimii ani.

Datele arată o creștere de 60,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025 și de aproximativ 15 ori față de primul semestru al anului 2021, când au fost raportate doar 31 de cazuri.

Cele mai multe cazuri, raportate de polițiștii de patrulare

Potrivit SPIA, cele mai multe denunțuri au fost înregistrate în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, unde angajații au raportat 284 de tentative de corupere.

Alte 156 de cazuri au fost semnalate de inspectoratele teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției, 28 de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, iar un caz a fost raportat de Inspectoratul General de Carabinieri.

Creștere constantă în ultimii ani

Statistica prezentată de SPIA evidențiază o creștere continuă a numărului de denunțuri privind tentativele de corupere activă în cadrul MAI.

Astfel, în primul semestru al anului 2021 au fost înregistrate 31 de cazuri, în 2022 – 45, în 2023 – 84, în 2024 – 209, iar în 2025 – 292 de denunțuri. În primele șase luni ale anului 2026, numărul acestora a ajuns la 469.

MAI: Fiecare denunț reprezintă un refuz al corupției

Reprezentanții SPIA subliniază că fiecare caz raportat reflectă decizia unui angajat al MAI de a respinge o tentativă de corupere și de a acționa conform normelor legale și principiilor de integritate.

Ministerul Afacerilor Interne susține că promovează o politică de toleranță zero față de corupție și încurajează raportarea oricăror încercări de influențare ilegală a funcționarilor.

Potrivit instituției, implicarea activă a angajaților în raportarea acestor cazuri contribuie la consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de ordine publică și securitate.

Serviciul protecție internă și anticorupție este subdiviziunea specializată a MAI care are atribuții în prevenirea, depistarea și combaterea faptelor de corupție din cadrul ministerului și al instituțiilor subordonate.

Insert Embed Code