Noi percheziții în dosarul call-centerului fraudulos din Ucraina. Opt moldoveni sunt cercetați pentru escrocherii care vizau cetățeni din UE

14/07/2026 -09:38
Imagine

Ancheta privind rețeaua de tip call-center fraudulos destructurată recent în Ucraina continuă și pe teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii au desfășurat alte 10 percheziții în cadrul unei operațiuni internaționale coordonate cu sprijinul Eurojust și Europol.

Potrivit autorităților, opt cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, sunt vizați în investigațiile desfășurate de procurori și ofițerii de investigație.

Suspecții se prezentau drept angajați ai băncilor

Conform anchetatorilor, tinerii ar fi participat la o schemă de fraudare a cetățenilor din România și din alte state ale Uniunii Europene.

Aceștia ar fi acționat în baza unei înțelegeri prealabile și ar fi folosit tehnologii informaționale și servicii de telefonie SIP pentru a contacta victimele. Suspecții se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor instituții bancare și, prin inducere în eroare și abuz de încredere, obțineau acces la aplicațiile de banking ale persoanelor vizate.

După accesarea conturilor, banii erau transferați în conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse, dar și în conturi asociate unor burse internaționale de criptomonede și platforme de jocuri de noroc, pentru a îngreuna identificarea traseului financiar.

Bani, tehnică și automobile, ridicate în urma perchezițiilor

În urma celor 10 percheziții efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, un laptop, înscrisuri de ciornă și sume importante de bani în valută străină.

De asemenea, au fost ridicate mai multe mijloace de transport, precum și un cartuș cu capsă nedetonată, toate bunurile fiind considerate relevante pentru continuarea investigațiilor.

Aproximativ 180 de moldoveni activau în rețeaua destructurată

Perchezițiile au fost efectuate de ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu sprijinul Poliției de Frontieră.

La începutul lunii iulie, autoritățile au anunțat destructurarea unei rețele de tip call-center care activa în Ucraina și care avea aproximativ 180 de operatori din Republica Moldova. Potrivit anchetatorilor, aceștia erau specializați în înșelarea clienților unor bănci din statele Uniunii Europene, în special din România.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea prejudiciului cauzat victimelor.