Moldova, parte a „Europa Creativă”: Artiștii și instituțiile culturale pot accesa fonduri europene pentru proiecte culturale

02/01/2026 -16:43
Imagine

De la 1 ianuarie 2026, artiștii și instituțiile culturale din Republica Moldova pot accesa fonduri europene destinate proiectelor culturale, odată cu aderarea țării la programul „Europa Creativă” al Uniunii Europene. Această realizare marchează un pas important pentru sectorul cultural moldovenesc, care va beneficia de oportunități de finanțare, cooperare internațională și vizibilitate europeană.

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat pentru MOLDPRES că autoritățile vor crea un birou de informare dedicat, menit să ofere asistență potențialilor beneficiari și să faciliteze conectarea organizațiilor culturale din Republica Moldova cu parteneri internaționali. „Aderarea Republicii Moldova la «Europa Creativă» reprezintă o realizare importantă. Țara noastră a devenit parte a singurului program al UE dedicat exclusiv culturii”, a subliniat ministrul.

Deși resursele programului sunt împărțite între cele 27 de state membre UE și alte 14 state asociate, Moldova va avea șansa de a aplica la proiecte în condiții egale cu celelalte țări. Cea mai mare oportunitate constă în cooperarea transfrontalieră, programul încurajând proiectele comune și schimbul de bune practici.

Programul „Europa Creativă” are un buget total de 2,44 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027 și este gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură. Acesta include două subprograme principale – MEDIA și Cultura – precum și o componentă transsectorială, care sprijină colaborarea între sectoare creative și mass-media, promovând pluralismul și libertatea presei.

Acordul de participare a Republicii Moldova la program a fost semnat la 2 septembrie 2025, în cadrul vizitei la Chișinău a comisarului european Glenn Micallef, și reprezintă o concretizare a angajamentului asumat în cadrul primului Summit UE–Moldova. Organizațiile culturale moldovenești pot participa acum, în condiții egale cu cele din UE, la proiecte de cooperare transfrontalieră, mobilitate artistică și promovare a diversității culturale.

Ministrul Cristian Jardan a subliniat că, deși Moldova a mai participat anterior la acest program cu rezultate modeste, contextul actual oferă motive reale de optimism privind atragerea fondurilor europene și consolidarea prezenței culturale a țării pe scena europeană.