Ministrul Justiției: Procedurile de extrădare vor fi inițiate după confirmarea locului aflării Marinei Tauber în Rusia

15/10/2025 -09:46
Imagine

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la TRM că, fiind vorba despre o sentință de condamnare, Ministerul Justiției va demara procedurile de extrădare a Marinei Tauber în momentul în care va primi confirmarea oficială privind locul aflării acesteia în Federația Rusă.

Imagine de arhivă

Întrebată despre solicitările recente de extrădare din Rusia și reacția statului, oficiala a precizat că Republica Moldova a întâmpinat dificultăți doar în cazul unor persoane precum Ilan Șor. „Am primit două răspunsuri care indicau că cererea noastră nu corespunde anumitor prevederi, iar solicitările noastre suplimentare privind clarificarea acestora au rămas fără răspuns. Evident, există un factor politic”, a spus Mihailov-Moraru.

Autoritățile moldovene au transmis dosarul Marinei Tauber către Interpol, solicitând anunțarea acesteia în căutare internațională. Fosta deputată a fost condamnată pe 30 septembrie 2025 la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare, prin cumul parțial al pedepselor, iar instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei.

Marina Tauber a pledat nevinovată, susținând că dosarul său are motivație politică, iar avocații săi au anunțat intenția de a contesta sentința la Curtea de Apel.

Ea a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, cu o cursă spre Istanbul, Turcia, iar surse neoficiale indică faptul că s-ar afla în Rusia.