Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în dosarul privind sinuciderea soției sale. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.
Potrivit ministrei, ancheta este în desfășurare, iar la această etapă autoritățile nu pot oferi detalii exacte despre faptele care i se incriminează bărbatului, până la finalizarea acțiunilor procesuale. „Este vorba despre soțul victimei, care are calitatea de bănuit. La moment nu putem vorbi exact despre ce i se incriminează, până nu vor fi desfășurate toate măsurile procesuale necesare”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
În cadrul investigațiilor, urmează să fie audiați copiii victimei în condiții speciale, dar și alți martori care ar putea contribui la clarificarea cazului. De asemenea, vor fi analizate documentele medicale și telefoanele mobile ridicate de oamenii legii. Până în prezent, polițiștii au audiat aproximativ 30 de persoane apropiate victimei sau bănuitului și au dispus mai multe expertize.
Autoritățile încearcă să stabilească dacă există o legătură directă între o posibilă violență în familie și decizia extremă a victimei, urmând ca concluziile finale să fie anunțate după finalizarea investigațiilor.