Militar, în stare gravă la spital, după un accident rutier în raionul Hâncești

19/07/2026 -14:24
Imagine

Un militar a fost internat în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Cazul a avut loc în seara zilei de 18 iulie, în localitatea Sărata Galbenă.

Tânărul conducea o motocicletă și s-a tamponat într-un automobil parcat pe marginea carosabilului.

Potrivit Ministerului Apărării, el este internat în Secția de Reanimare a Spitalului Raional Hâncești.

Tânărul este militar în termen în Brigada 1 infanterie motorizată „Moldova” din Bălți, aflat în permisie.

Rudele militarului în termen au fost informate despre cele întâmplate, a maia menționat Ministerul Apărării, într-un comunicat.

Circumstanțele accidentului sunt investigate de organele competente.