Medic neurolog din Florești, condamnat pentru corupere pasivă: amendă de 150.000 lei și interdicție de funcții de conducere

02/04/2026 -08:08
Imagine
Sursa foto: jurnal.md

Judecătoria Soroca, sediul Florești, a pronunțat la 1 aprilie 2025 sentința de condamnare a medicului neurolog Boris Dubalaru, șef al Secției Neurologie din cadrul Spitalului raional Florești. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea mai multor acte de corupere pasivă.

Potrivit instanței, faptele ar fi avut loc în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025. Dubalaru ar fi pretins și ar fi primit bani de la mai mulți pacienți, dar și de la reprezentanți ai unor instituții medicale private, în schimbul recomandării și prescrierii anumitor investigații sau medicamente.

Pentru ce ar fi primit bani

Conform deciziei, în mai multe episoade medicul ar fi pretins și ar fi primit sume de bani de la pacienți pentru completarea și semnarea fișelor de trimitere necesare expertizelor medicale privind dizabilitatea și capacitatea de muncă.

În alte cazuri, acesta ar fi acceptat bani de la reprezentanți ai unor firme de servicii medicale private pentru a redirecționa pacienți către aceste instituții, generând avantaje economice pentru companiile respective. Totodată, instanța a reținut că medicul ar fi primit bani și pentru recomandarea și prescrierea unor medicamente procurate din farmacii private, în beneficiul unor agenți economici.

A recunoscut faptele

În ședința de judecată, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a depus un înscris autentic prin care a declarat că recunoaște integral faptele descrise în rechizitoriu. Acesta nu a solicitat administrarea de noi probe și a acceptat judecarea cauzei în baza probelor acumulate la urmărirea penală.

Pedeapsa stabilită de instanță

Instanța a dispus aplicarea unei amenzi în mărime de 150.000 de lei și interzicerea exercitării oricăror funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății și în subdiviziunile subordonate, pe o perioadă de doi ani.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.