Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Adunării Populare a Găgăuziei, ai Parlamentului și ai Comisiei Electorale Centrale pentru a discuta punerea în aplicare a Hotărârii Curții Constituționale privind competențele UTA Găgăuzia și organizarea viitoarelor alegeri în autonomie.
Potrivit Curții Constituționale, sistemul electoral trebuie să fie uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova și reglementat prin lege organică, având în vedere că țara este un stat unitar.
Alegerile ar putea avea loc după sistemul proporțional
În cadrul discuțiilor s-a menționat că soluția analizată anterior de grupul mixt de lucru, format din reprezentanți ai Președinției, Parlamentului, Comisiei Electorale Centrale și Adunării Populare a Găgăuziei, nu mai corespunde cadrului juridic stabilit de Curtea Constituțională.
În acest context, participanții au discutat ca alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei să fie organizate în baza sistemului electoral proporțional, similar celui utilizat pentru alegerea Parlamentului, a consiliilor locale și raionale.
Potrivit Președinției, o parte dintre membrii Adunării Populare prezenți la întâlnire și-au exprimat susținerea pentru această propunere.
Parlamentul va modifica Codul electoral
Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și obligatorie pentru toate autoritățile statului.
Pentru punerea în aplicare a acesteia, Parlamentul urmează să înregistreze un proiect de lege pentru modificarea Codului electoral, astfel încât alegerile din autonomie să poată fi organizate în toamna acestui an, în conformitate cu noile prevederi.
Autoritățile susțin că aplicarea acelorași reguli electorale pe întreg teritoriul Republicii Moldova va asigura șanse egale pentru toți candidații și va garanta un proces electoral liber, corect, transparent și competitiv.
Integrarea autonomiei, printre subiectele discutate
În cadrul întâlnirii a fost abordată și implementarea Hotărârii Curții Constituționale referitoare la competențele UTA Găgăuzia.
Potrivit Președinției, acest proces reprezintă o oportunitate pentru consolidarea cadrului juridic al autonomiei, prin delimitarea mai clară a atribuțiilor dintre autoritățile centrale și cele regionale, precum și prin aplicarea deplină a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.
Totodată, autoritățile consideră că măsurile discutate vor contribui la integrarea mai profundă a regiunii în viața economică, socială și politică a Republicii Moldova.
Discuțiile pe acest subiect vor continua marți, când președinta Maia Sandu urmează să se întâlnească cu primarii din autonomia găgăuză.