Ion Ceban acuză CEC de acțiuni la comanda PAS după sancțiunea primită pentru vizita în Italia

09/09/2025 -10:05
Imagine

Ion Ceban, primarul suspendat al Capitalei și candidat la alegerile parlamentare, a acuzat Comisia Electorală Centrală (CEC) că acționează la comanda Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce ieri a fost sancționat de autoritatea electorală la sesizarea formațiunii de guvernământ, transmite Știri.md.

„Pe cei de la CEC i-au apucat dracii, cum se spune la noi în popor, și m-au sancționat pentru vizita în Italia, care i-a stresat foarte mult”, a declarat Ceban într-un mesaj video postat pe rețelele sociale.

El a susținut că a făcut totul legal și și-a plătit călătoria din cont propriu, contestând acuzațiile privind utilizarea resurselor administrative. „Primele persoane în stat, ambasadele plătite din banii noștri și toți cei care ajung în aceste ambasade sau prin alte locații utilizează resursa administrativă la greu”, a adăugat Ceban.

Totodată, candidatul a anunțat că va monitoriza fiecare pas al CEC, inclusiv sursele de finanțare și detaliile deplasărilor reprezentanților autorității electorale, și a făcut apel către misiunile diplomatice să urmărească atent alegerile din 28 septembrie. „PAS-ul este nociv la modul propriu, iar noi avem o misiune - să ieșim la vot și să punem capăt acestei guvernări”, a afirmat Ceban.

Amintim că Ion Ceban a primit în iulie o interdicție de călătorie în România și spațiul Schengen din motive de securitate națională. Pe 31 august, el a anunțat că se află la Roma, iar PAS a cerut ulterior sancționarea sa, acuzându-l că a folosit ilegal calitatea de primar în contextul vizitei, deși fusese suspendat din funcție începând cu 29 august, odată cu debutul campaniei electorale.

CEC i-a aplicat ieri lui Ion Ceban o sancțiune sub formă de avertisment pentru încălcarea prevederilor Codului electoral privind obligația de a-și suspenda activitatea în funcția deținută pe durata campaniei electorale, decizie luată în urma unei contestații depuse de PAS.Ion Ceban, primarul suspendat al Capitalei și candidat la parlamentare, a acuzat Comisia Electorală Centrală (CEC) că acționează la comanda PAS, după ce a fost sancționat de autoritatea electorală la sesizarea partidului de guvernământ.

„Pe cei de la CEC i-au apucat dracii, cum se spune la noi în popor, și m-au sancționat pentru vizita în Italia, care i-a stresat foarte mult”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video postat pe rețelele sociale, transmite Știri.md.

El susține că a făcut totul legal și și-a plătit călătoria din cont propriu, contestând acuzațiile privind utilizarea resurselor administrative. „Primele persoane în stat, ambasadele plătite din banii noștri și toți cei care ajung în aceste ambasade sau prin alte locații utilizează resursa administrativă la greu”, a adăugat Ceban.

De asemenea, a anunțat că va monitoriza fiecare pas al CEC, inclusiv sursele de finanțare și detaliile deplasărilor reprezentanților autorității electorale, și a făcut apel către misiunile diplomatice să urmărească atent alegerile din 28 septembrie. „PAS-ul este nociv la modul propriu, iar noi avem o misiune - să ieșim la vot și să punem capăt acestei guvernări”, a afirmat Ceban.

Amintim că Ion Ceban a primit în iulie o interdicție de călătorie în România și spațiul Schengen din motive de securitate națională. Pe 31 august, el a anunțat că se află la Roma, iar PAS a cerut ulterior sancționarea sa, acuzându-l că a folosit ilegal calitatea de primar în contextul vizitei, deși fusese suspendat din funcție începând cu 29 august, odată cu debutul campaniei electorale.

CEC i-a aplicat ieri lui Ion Ceban o sancțiune sub formă de avertisment pentru încălcarea prevederilor Codului electoral privind obligația de a-și suspenda activitatea în funcția deținută pe durata campaniei electorale, decizie luată în urma unei contestații depuse de PAS.

VEZI ARTICOLE