Incident la Bălășești: o treime din sat a rămas fără curent. Primara anunță acțiuni în instanță pentru recuperarea pagubelor

12/03/2026 -15:07
Imagine
Sursa foto: tvn.md

Un incident grav a avut loc în satul Bălășești, unde o parte a infrastructurii electrice a fost avariată, lăsând fără energie electrică aproximativ o treime din localitate. Informația a fost făcută publică de primara comunei Bălășești, Elena Neaga, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, în urma incidentului au fost afectate sistemul de iluminat public stradal, precum și un punct de transformare care alimentează cu energie electrică o parte importantă a satului. Primara susține că situația reprezintă nu doar o pagubă materială pentru comunitate, ci și un risc pentru siguranța locuitorilor, din cauza avarierii infrastructurii electrice.

„Astăzi a avut loc un incident grav în satul Bălășești. Un agent economic din localitate, care deține și funcția de consilier raional și local, a provocat distrugerea sistemului de iluminat public stradal și a punctului de transformare care alimentează cu energie electrică aproximativ o treime din sat”, a scris Elena Neaga.

Potrivit acesteia, au fost purtate discuții telefonice cu persoana implicată, însă aceasta ar fi refuzat să își asume responsabilitatea pentru prejudiciile produse. „Deși am purtat discuții telefonice cu persoana implicată, ținând cont că la moment nu mă aflu în țară, acesta refuză să își asume responsabilitatea și să repare prejudiciul cauzat”, a menționat primara.

În aceste condiții, autoritățile locale anunță că vor iniția demersuri legale pentru recuperarea pagubelor. „Primăria comunei Bălășești va iniția procedurile legale necesare și va acționa în judecată persoana responsabilă, pentru a recupera prejudiciile și pentru a apăra interesele comunității noastre”, a precizat edilul. Între timp, specialiștii lucrează pentru a remedia avaria și pentru a restabili funcționarea rețelei electrice.