Incendiu provocat de o țigară aprinsă în Chișinău. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri și intoxicație

10/06/2026 -11:34
Imagine

Un bărbat de 65 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce locuința sa din municipiul Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul ar fi fost provocat de o țigară lăsată aprinsă.

Cazul s-a produs în seara zilei de 9 iunie, într-un apartament de pe strada Independenței din capitală. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat din locuință proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 65 de ani. Acesta a suferit o intoxicație ușoară cu produsele de ardere și arsuri de gradul I la nivelul membrelor superioare, fiind preluat de un echipaj medical și transportat pentru îngrijiri specializate.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii au stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului. În interiorul locuinței au fost găsite mai multe mucuri de țigări aruncate neglijent.

IGSU atrage atenția că fumatul în locuință reprezintă una dintre cauzele frecvente ale incendiilor și îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate pentru a evita tragediile.

Salvatorii recomandă stingerea completă a țigărilor înainte de a fi aruncate și utilizarea scrumierelor cu apă. Totodată, aceștia descurajează fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor inflamabile.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 80 de incendii provocate de neglijența în timpul fumatului.

În context, autoritățile amintesc că începând cu 24 iunie vor intra în vigoare noi restricții antifumat în Republica Moldova. Noile prevederi extind interdicțiile și asupra țigaretelor electronice și dispozitivelor de încălzire a tutunului.

Fumatul va fi interzis, printre altele, pe plaje, în stațiile de transport public, pe terenurile de sport, în pasajele subterane, în scările blocurilor de locuit, în ascensoare, coridoare și alte spații comune ale imobilelor, inclusiv pe balcoanele apartamentelor și căminelor.

Persoanele care vor fuma în locurile interzise riscă amenzi cuprinse între 1.750 și 2.250 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore.