Un adolescent de 16 ani din satul Tocuz, raionul Căușeni, a ajuns la spital cu comoție cerebrală și suspiciune de fractură a mandibulei, după ce ar fi fost atacat de doi necunoscuți. Incidentul s-a produs în seara zilei de 24 ianuarie, iar imaginile agresiunii au apărut ulterior pe internet, informează Studio-L.
Potrivit victimei, elev în clasa a IX-a, băiatul se îndrepta spre locuința unei colege pentru a-i returna un încărcător de telefon. El susține că, la un moment dat, doi tineri au ieșit din casa fetei și l-au atacat fără explicații, lovindu-l cu brutalitate până și-a pierdut cunoștința.
După ce și-a revenit, adolescentul ar fi reușit să se târască prin zăpadă până acasă, iar tatăl său l-a găsit abia peste câteva ore, la întoarcerea de la serviciu. Din cauza durerilor puternice de cap și a problemelor la nivelul danturii, minorul s-a prezentat la spital la câteva zile după incident. În prezent, acesta este internat în secția de pediatrie a spitalului raional, unde este supus investigațiilor și tratamentului de specialitate.