Fugarul Ilan Șor a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal, în care este acuzat că ar fi organizat o schemă prin care aproximativ 100 de milioane de dolari au fost sustrași din activele Băncii de Economii (BEM). Potrivit Procuraturii Anticorupție, faptele ar fi fost comise în perioada 2013–2014, când Șor ocupa funcția de președinte al Consiliului de administrație al băncii, potrivit ipn.
Procurorii susțin că Ilan Șor ar fi avut rolul de organizator, instigator și coautor al unui grup criminal care ar fi coordonat transferarea fondurilor din Banca de Economii către interese private.
Anchetatorii afirmă că schema ar fi fost pusă în aplicare prin intermediul unor persoane interpuse și al unor entități controlate de grupul respectiv. Acestea ar fi influențat deciziile unor instituții financiare și ar fi creat condițiile necesare pentru acordarea și transferarea mijloacelor financiare.
„Potrivit probatoriului administrat, inculpatul ar fi organizat și coordonat activitatea unui grup criminal, utilizând poziția deținută în cadrul Băncii de Economii”, precizează Procuratura Anticorupție.
Conform acuzării, banii proveniți din activele BEM ar fi fost transferați și utilizați în beneficiul grupului criminal, inclusiv prin folosirea unor documente despre care procurorii susțin că ar fi fost false.
În luna iunie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv în privința lui Ilan Șor, în lipsa acestuia, întrucât fostul politician se află în afara Republicii Moldova.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, dosarul reprezintă una dintre componentele anchetei privind prejudicierea sistemului bancar din Republica Moldova, în perioada în care Banca de Economii s-a aflat în centrul unor operațiuni financiare investigate ulterior de autorități.
Dacă va fi găsit vinovat, Ilan Șor riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.
Potrivit legii, Ilan Șor beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.