Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), condamnat recent la 3 ani de închisoare, a venit cu o reacție publică pe rețelele de socializare. Acesta susține că nu se eschivează de la justiție și afirmă că se află în prezent în Ungaria, în localitatea Nagylac, într-o deplasare în interes de serviciu.
„Nu am fost citat să mă prezint în instanță”
Într-o postare pe Facebook, Cojocaru declară că nu a fost obligat să fie prezent la pronunțarea sentinței și că nu a primit citație pentru ședința din 19 ianuarie:
„Eu nu mă eschivez și niciodată nu m-am eschivat de judecată, la moment sunt în Uniunea Europeană, în localitatea Nagylac din Ungaria. Mă aflu aici în deplasare în interes de serviciu. Mă deplasez peste hotare liber, de peste 2 ani în baza hotărârii instanței de judecată. Nu eram obligat, să fiu prezent în instanță ieri, 19.01.2026, nu am fost citat de nimeni. Totdeauna când am fost citat m-am prezentat responsabil”, a scris acesta.
„Am aflat din presă”. Sentința, calificată drept „politizată”
Cojocaru mai afirmă că a aflat despre sentință din presă și că urmează să-și contacteze avocații pentru a analiza decizia, pe care o consideră „controversată și foarte politizată”. El spune că va acționa în conformitate cu legea și drepturile sale.
„În încheiere, vreau să vă asigur încă odată: Nu mă eschivez, purced imediat la examinarea deciziei de ieri a instanței lor politice și voi comunica deschis și permanent despre locul aflării mele până la o decizie finală și revenirea mea”, a mai transmis Cojocaru.
Context: condamnări în dosarul „angajărilor fictive” de la MAI
Amintim că Alexandru Pînzari (fost șef al IGP), Valeriu Cojocaru (fost șef al Direcției nr. 5 a INI) și Dorin Damir (președintele Asociației FEA și finul lui Vlad Plahotniuc) au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne.
Sentința a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în lipsa celor trei inculpați. Instanța i-a găsit vinovați de abuz de serviciu și fals în acte, fiind achitați pe alte trei capete de acuzare.