Fostul ministru al Finanțelor, Andrian Gavriliță, rămâne în Guvern. A fost numit consilier superior al premierului Vasile Tofan

28/07/2026 -16:36
Imagine
Sursa: Facebook/Andrian Gavrilita

Fostul ministru al Finanțelor, Andrian Gavriliță, își continuă activitatea în cadrul Executivului, deși nu mai face parte din Cabinetul condus de premierul Vasile Tofan. Acesta a fost numit consilier superior în Cabinetul prim-ministrului, condus de Carolina Bogatiuc, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Guvernului.

A fost înlocuit la conducerea Ministerului Finanțelor

Andrian Gavriliță s-a numărat printre cei patru miniștri din Guvernul Munteanu care nu și-au păstrat funcțiile în noul Executiv.

Portofoliul Finanțelor este ocupat în prezent de Victoria Belous, care revine în această funcție după ce a mai condus ministerul în Guvernul Recean.

A apărat reforma fiscală după plecarea din funcție

La încheierea mandatului de opt luni, Andrian Gavriliță a declarat că a încercat să promoveze una dintre cele mai dificile reforme – reforma politicii fiscale – într-un context complicat de guvernare.

Proiectul elaborat de Ministerul Finanțelor a fost intens criticat, întrucât prevedea uniformizarea cotelor TVA și modificarea contribuțiilor salariale pentru acoperirea deficitului bugetar și finanțarea majorărilor salariale.

Criticii au susținut că măsurile propuse ar fi putut genera scumpiri în lanț, prin aplicarea TVA pentru produse și servicii esențiale, precum medicamentele, energia și alimentele.

Totodată, Gavriliță a criticat răspândirea informațiilor false și lipsa de responsabilitate din partea unor reprezentanți ai mass-media și comentatori publici.

„Jurământul pe care l-am depus față de Republica Moldova rămâne valabil și voi continua să-mi ajut țara, indiferent de funcția în care mă voi afla”, declara acesta după plecarea din fruntea Ministerului Finanțelor.

Reforma fiscal-bugetară va fi rescrisă

Noua ministră a Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că reforma fiscal-bugetară elaborată de fostul Guvern nu va fi abandonată.

Potrivit acesteia, proiectul va fi rescris și supus din nou consultărilor publice, iar noua politică fiscal-bugetară urmează să fie prezentată săptămâna viitoare.