Fostă directoare de centru de plasament, condamnată la 7 ani pentru delapidare și fals în acte publice
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat o fostă directoare a unui centru de plasament de tip familial la 7 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Din pedeapsa totală, 3 ani și 6 luni vor fi executați în detenție, iar restul a fost suspendat condiționat pe o perioadă de 3 ani.
Pentru infracțiunea de fals în acte publice, inculpata a fost recunoscută vinovată, însă a fost liberată de executarea pedepsei ca urmare a intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale.
Instanța a admis parțial acțiunea civilă înaintată de Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului și a dispus încasarea a peste 160.000 de lei cu titlu de prejudiciu material.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpata are obligația de a se prezenta la instanța ierarhic superioară.
Potrivit Procuraturii Anticorupție și CNA, în perioada august 2008 – septembrie 2012, în calitate de directoare, aceasta ar fi întocmit cereri de angajare în numele a trei persoane, angajate fictiv în cadrul centrului, ar fi introdus date false în tabelele de pontaj și ar fi ridicat salariile acestora, cauzând un prejudiciu de peste 160.000 de lei Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Inculpata nu și-a recunoscut vinovăția, însă instanța a apreciat probele ca fiind concludente. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15
VEZI ARTICOLE